Ini¿ial, volumul s-a numit: ''ANUL EMINESCU''. Abia mai t¿rziu am c¿utat urmele limbajului poetic eminescian r¿mase ¿n limba român¿ actual¿. ¿i uneori am crezut c¿ emineasca e o limb¿ moart¿. Alteori aveam impresia c¿ sunt ultimul vorbitor de emineasc¿. P¿n¿ c¿nd am descoperit, sub luminile curcubeului, urme de päi pe nisip. Cartea este un dialog despre limba emineasc¿, un dialog purtat ¿n emineasc¿, despre un Mihai Eminescu la 175 de ani de nemurire. ¿n ''Luceaf¿rul'' are loc o repetat¿ trecere ¿n Dincolo ¿i Dincoace. Sunt atat de multe de spus despre Valea Pl¿ngerii, locul unde Eminescul se ¿nc¿ mai vede ¿n lumin¿ de OLO. ''Ferice de cei ce-¿i pun t¿ria în Tine, în a c¿ror inim¿ locuie¿te încrederea! Când str¿bat ace¿tia Valea Plângerii*, o prefac într-un loc plin de izvoare ¿i ploaia timpurie o acoper¿ cu binecuvânt¿ri.'' (Psalmii) Limbajul eminescian se orienteaz¿ spre propria lui organizare. Este un limbaj poetic care pune accentul pe rime, pe propria lui organizare ritmic¿, pe modul cum se spune. Emineasca este o limb¿ care comunic¿ emöii nu numai la nivelul cuvintelor alese, ci ¿i la nivelul suprasegmental. Indiferent c¿ este vorba despre unit¿¿i suprasegmentale extensive sau despre unit¿¿i intensive, orice unitate prozodic¿ din limba lui Eminescu apar¿ine vorbirii populare, de aceea emineasca este o limb¿ vorbit¿, o limb¿ care trebuie ascultat¿ ¿i trebuie rostit¿. Doar Astfel poezia lui Eminescu poate fi retr¿it¿.
Die Inhaltsangabe kann sich auf eine andere Ausgabe dieses Titels beziehen.
Anbieter: California Books, Miami, FL, USA
Zustand: New. Bestandsnummer des Verkäufers I-9798231123995
Anzahl: Mehr als 20 verfügbar
Anbieter: PBShop.store US, Wood Dale, IL, USA
PAP. Zustand: New. New Book. Shipped from UK. THIS BOOK IS PRINTED ON DEMAND. Established seller since 2000. Bestandsnummer des Verkäufers L0-9798231123995
Anzahl: Mehr als 20 verfügbar
Anbieter: PBShop.store UK, Fairford, GLOS, Vereinigtes Königreich
PAP. Zustand: New. New Book. Delivered from our UK warehouse in 4 to 14 business days. THIS BOOK IS PRINTED ON DEMAND. Established seller since 2000. Bestandsnummer des Verkäufers L0-9798231123995
Anzahl: Mehr als 20 verfügbar
Anbieter: CitiRetail, Stevenage, Vereinigtes Königreich
Paperback. Zustand: new. Paperback. Initial, volumul s-a numit: ''ANUL EMINESCU''.Abia mai trziu am cautat urmele limbajului poetic eminescian ramase n limba romana actuala. Si uneori am crezut ca emineasca e o limba moarta. Alteori aveam impresia ca sunt ultimul vorbitor de emineasca. Pna cnd am descoperit, sub luminile curcubeului, urme de pasi pe nisip.Cartea este un dialog despre limba emineasca, un dialog purtat n emineasca, despre un Mihai Eminescu la 175 de ani de nemurire. n ''Luceafarul'' are loc o repetata trecere n Dincolo si Dincoace.Sunt atat de multe de spus despre Valea Plngerii, locul unde Eminescul se nca mai vede n lumina de OLO.''Ferice de cei ce-si pun taria in Tine, in a caror inima locuieste increderea!Cand strabat acestia Valea Plangerii*, o prefac intr-un loc plin de izvoare si ploaia timpurie o acopera cu binecuvantari.'' (Psalmii)Limbajul eminescian se orienteaza spre propria lui organizare. Este un limbaj poetic care pune accentul pe rime, pe propria lui organizare ritmica, pe modul cum se spune. Emineasca este o limba care comunica emotii nu numai la nivelul cuvintelor alese, ci si la nivelul suprasegmental. Indiferent ca este vorba despre unitati suprasegmentale extensive sau despre unitati intensive, orice unitate prozodica din limba lui Eminescu apartine vorbirii populare, de aceea emineasca este o limba vorbita, o limba care trebuie ascultata si trebuie rostita. Doar Astfel poezia lui Eminescu poate fi retraita. This item is printed on demand. Shipping may be from our UK warehouse or from our Australian or US warehouses, depending on stock availability. Bestandsnummer des Verkäufers 9798231123995
Anzahl: 1 verfügbar
Anbieter: AHA-BUCH GmbH, Einbeck, Deutschland
Taschenbuch. Zustand: Neu. nach der Bestellung gedruckt Neuware - Printed after ordering - Ini¿ial, volumul s-a numit: ''ANUL EMINESCU''.Abia mai t¿rziu am c¿utat urmele limbajului poetic eminescian r¿mase ¿n limba român¿ actual¿. ¿i uneori am crezut c¿ emineasca e o limb¿ moart¿. Alteori aveam impresia c¿ sunt ultimul vorbitor de emineasc¿. P¿n¿ c¿nd am descoperit, sub luminile curcubeului, urme de päi pe nisip.Cartea este un dialog despre limba emineasc¿, un dialog purtat ¿n emineasc¿, despre un Mihai Eminescu la 175 de ani de nemurire. ¿n ''Luceaf¿rul'' are loc o repetat¿ trecere ¿n Dincolo ¿i Dincoace.Sunt atat de multe de spus despre Valea Pl¿ngerii, locul unde Eminescul se ¿nc¿ mai vede ¿n lumin¿ de OLO.''Ferice de cei ce-¿i pun t¿ria în Tine, în a c¿ror inim¿ locuie¿te încrederea!Când str¿bat ace¿tia Valea Plângerii\*, o prefac într-un loc plin de izvoare ¿i ploaia timpurie o acoper¿ cu binecuvânt¿ri.'' (Psalmii)Limbajul eminescian se orienteaz¿ spre propria lui organizare. Este un limbaj poetic care pune accentul pe rime, pe propria lui organizare ritmic¿, pe modul cum se spune. Emineasca este o limb¿ care comunic¿ emöii nu numai la nivelul cuvintelor alese, ci ¿i la nivelul suprasegmental. Indiferent c¿ este vorba despre unit¿¿i suprasegmentale extensive sau despre unit¿¿i intensive, orice unitate prozodic¿ din limba lui Eminescu apar¿ine vorbirii populare, de aceea emineasca este o limb¿ vorbit¿, o limb¿ care trebuie ascultat¿ ¿i trebuie rostit¿. Doar Astfel poezia lui Eminescu poate fi retr¿it¿. Bestandsnummer des Verkäufers 9798231123995
Anzahl: 2 verfügbar
Anbieter: preigu, Osnabrück, Deutschland
Taschenbuch. Zustand: Neu. Eminescu Vol. 2 | Manea Adrian | Taschenbuch | Rumänisch | 2025 | Manea Adrian | EAN 9798231123995 | Verantwortliche Person für die EU: Libri GmbH, Europaallee 1, 36244 Bad Hersfeld, gpsr[at]libri[dot]de | Anbieter: preigu Print on Demand. Bestandsnummer des Verkäufers 133811741
Anzahl: 5 verfügbar